Treburi enervante

Greeterșii: chelnerii care întârzie la muncă sau trag bățul scurt și trebuie să stea în fața localului de distracție și voie bună încercând să atragă clienți prin auto-băgare în sufletul omului și împingerea forțată a unui meniu în mâini. Nu zic că e o practică idioată, poate să funcționeze dacă unul pare nehotărât (adică are sprâncenele ca în Fig. 1) sau pare străinez.

Fig. 1

Sprancene

Eu nu par străin și totuși mă agasează activ oamenii ăștia chiar dacă nu țin sprâncenele conform documentației și mai mult, am privirea aia de parcă n-am mâncat de acum două zile specific românească. Dacă in general e o chestie pe care oamenii încearcă să o ascundă, eu mi-o știu și încerc să o cultiv ca să nu se aștepte chelnerul la vreun bacșiș semnificativ de la masa la care sunt. Cu toate astea de obicei las în plus față de notă o sumă care depășește procentajul obișnuit pentru că imi place să surprind.

Din aceeasi categorie de greeterși fac parte si scârbavnicii mădulari care se infig artificial în seria de calcule interminabile din mințile cumpărătoarelor în magazinele de haine. Ei opresc șirul de ‘dacă nu plătesc decât jumăte de întreținere luna asta imi permit setul de agrafe mult prea scumpe dar vai, atât de draguțe’ printr-un neutru ‘vă pot ajuta cu ceva?’ Știu că ăștia-s pe modelul american, unde teoretic cumpărăturile implică o mare parte de efort fizic și anume intratul în magazin și o infimă parte de efort intelectual, și ăla binar. În magazinele lor sunt o grămadă de angajați care sunt mulțumiți, nu, chiar fericiți că cineva le ia opinia în serios când sugerează un bluziț sau un fustiț în combinație cu un poșet și care știu că ăla e nivelul lor intelectual. Clientul e lăsat cu o opțiune, după ce s-a obosit să intre: poate să fie verbal sau nu pentru că e de ajuns să dea din cap a 0 sau 1 ca să exprime dacă-i place ce vede.

Ei, în România nu e chiar așa și ‘PSVACC*’ sau ‘VPACC**’ de care ziceam mai sus mai mult irită decât împinge spre cheltuială așa că ‘PSTSCCTKSH&MSICMDCSSSLITCVSFICCASBIPIPCTSCDCVLDSLPZLV***;****’ e un răspuns perfect acceptabil.

* Pot să vă ajut cu ceva
** Vă pot ajuta cu ceva
*** Poți să te spânzuri cu cureaua ta Kenvelo sau H&M sau în ce magazin de căcat sunt și să lași în testament că vrei să fii îngropat cu cureaua aia strângându-ți bucile într-un pupic insalubru pentru că toți știm că după ce vi le dă să le purtați ziua le vindeți.
****Aș mai fi adăugat aici un Like & Share pentru râie dar ar fi fost prea multe litere.

Zilele de naștere: indiferent ale cui. Acum câteva cicluri de 24 de ore bune (nu m-am repetat cu zilele, hăhă) am văzut la ProTv că a fost ziua lui Geoana, pe care a sărbătorit-o ca un boss, in mijlocul unor niște tineri anonimi printre care îi putem enumera pe cei doi copii ai săi. E evident că sunt ai lui în urma declarației făcute cu ocazia prestigiosului eveniment, și anume că ei au ‘muncit să îi facă o cană cu poza lor’. Au. Muncit. Să. Îi. Facă. O. Cană. Cu. Poza. Lor. Tradus pe limba oamenilor care mai merg pe la zile de naștere, s-au gândit să se combine la un cadou ieftin și de căcat dar nu au reușit pentru că era duminică și nu știau că la Unirea magazinul de printuri e deschis până mai târziu. Bine, când MG se dă în stambă și zice că familia e cel mai frumos cadou pe care l-a primit de la viață mai-mai că-ți vine să-i ierți, era de ajuns să vină și venea și el în pantaloni, atât de fericit ar fi fost. A, și toți beau din niște pahare de vin suspicioase, de culoare alb mat, să nu se vadă ce Robby-Bubble e înauntru. M-aș fi așteptat la pahare cu alb la ziua lui Bombonel.

Nu mă coafează zilele de naștere proprii. Toți încearcă să fie veseli cu tine și vorbesc pe un ton cu o ocatavă mai sus că vai, ce fain e la XX ani. Și se împart în două: cei mai batrâni își amintesc cum le era lor la vârsta aia și categoria doi, cei mai tineri îți zic că nu-ți arăți etatea. De parcă vârsta e ca la închisoare, pentru fiecare an mai faci un punctuleț între deștu’ mare și arătător iar daca nu le ai, nu o arăți și te iubesc deținuții mai masivi în rect.

După asta toți vor ceva de la tine, în special de băut, că s-au plictisit de troscăit singuri sau în grupulețe mici și dezorganizate, au nevoie de tine să le oferi o structură și un cadru. Dar sunt toți. Poștașul, dacă află, se auto-sugerează ca invitat la chermeză, vânzătoarea de la magazin sare peste casă să îți invadeze spațiul personal ca să-ți fie greu să o refuzi, boschetarul care uneori doarme in tufiș îți arde peste spate una bucată carabă solzoasă și umedă de la ce speri să fie apă sau chiar transpirație și îți zice că așteaptă o bere.

De fapt nu absolut toți, mai sunt ăia care nu te înghit și care se bucură că o să mori mai repede. Proști fataliști, ori fac ceva în legatură cu viața prea lungă a obiectului urii ori realizează că a doua zi după aniversare ești și mai aproape de moarte. Îmi imaginez că unii chiar își fac din conștientizarea că o mierlești mai rapid un motiv de a se ridica din pat dimineața.

Nu ma încântă zilele de naștere ale altora pentru că se întamplă să cadă exact când nu am chef și/sau bani. Un pont: dacă mârâi la oameni de mai multe ori pe zi când îți cer ajutorul sau vor să împărtășească ceva, decresc șansele să fii invitat la onomastice.

Nu-mi plac zilele de naștere pentru că se sărbătorește expulzarea sângeroasă a unui om dintr-un vagin al altei persoane, de preferință de sex feminin (sau Arnold), printr-o experiență traumatizantă asistată care implică multa durere. Mormolocul nu face nimic, doar e ejectat, doctorul nu stabilește un raport cu el, să lucreze împreună cu scopul de a minimiza travaliul și urmările.

Dacă ar trebui cineva să fie aclamat, atunci mamele sunt alea, prin orice mijloace la îndemână deși ar trebui să specific că o pălmuță felicitativă peste născătoare nu e privită in general cu ochi buni.

Fetele/femeile care se îmbracă în rochii prinse sub sâni: vara. Și iarna. Sau în celelalte anotimpuri dar în principal vara pentru că atunci nu poți trage o șubă peste ca să ferești oamenii cu care intri in contact de vederea tinelui exterior. Adică ințeleg de ce hainele care sunt în mod tradițional asociate cu oameni care au alți oameni crescând în interior ar părea o alegere bună dar de fapt nu-s. Dacă burta e destul de mare și nu e vreun pui de batiscaf cu garnitură de lichid amniotic care să justifice rochia (sau bluza!) atunci e doar o față de masă pusă peste un morman de căcat. Asta nu împiedică pe nimeni să vadă că sub acoperământ e căcat. Oricine a văzut un film de acțiune știe că dacă întorci omul pe dos găsești o cantitate de căcat dar, ca in tradiția cu purtatul de chiloți curați pentru că niciodată nu se știe când dă mașina peste tine și ajungi la doftor, ideea e să fie cât mai puțin și, dacă se poate, artistic.