3 x 1 = 4

În ultimul episod a fost vorba despre dirgintele meu din liceu, profesor de fizică şi unic model pentru linia proprie de îmbrăcăminte de vânător, iar asta m-a făcut să-mi amintesc de altă întâmplare de la şcoală, de dată asta din generală, care are legătură cu materia.

Prin clasa a 7-a sau a 8-a am luat un 1 la fizică pentru o zi. Din fericire nu a fost trecut şi în catalog dar ne-a morcovit mai mult decât ar trebui morcoviţi nişte copii de 12 ani. Eram în laborator, unde făceam aproape toate orele de fizică şi era ora de ascultare pentru încheierea mediilor. Noi ăştia care aveam deja toate notele nu prea aveam motive să fim atenţi aşa că ne-am dus la mesele din spate şi am început să vorbim între noi despre cu totul alte chestii. Pentru că nu aveam încă destulă experienţă am ajuns să râdem atât de tare încât să o deranjăm pe doamna profesoară care încerca să scoată câteva formule din nefericiţii din faţă.

Ca în nici un alt laborator în care am mai făcut eu ore sau cursuri, mesele erau rotunde, mari şi multe iar din cauza asta dacă cineva atrăgea atenţia dascălului (ar mai trebui inventate nişte sinonime), îi era foarte uşor acestuia din urmă să-şi dea seama cine e infractorul de drept comun care a comis-o. Eram maxim 4 la o masă şi trebuia să stăm pe cât posibil în aşa fel încât să avem mult spaţiu între noi, să putem face figurile mari şi frumoase. Dacă am fi fost în rând, vocea deranjantă ar fi ajuns altfel până la ea (totuşi e vorba de fizică, unghiuri, reflecţie, estompare şi alte chestii).

Când deja nu se mai putea înţelege cu ascultaţii din cauza noastră, profesoara s-a întors la fix la cel care râdea şi deşi avea destule note l-a scos în faţă şi l-a pus să rezolve o problemă la tablă. Poate acum e altfel dar pe atunci dacă ştiai că îţi iese media şi nu mai urmează vreun test nu mai învăţai nimic. Teroarea era pentru cei care rataseră o lucrare din varii motive şi ăia băgau în continuare. Noi? Recreaţia mare. Nici temele nu mai trebuia să ni le facem dacă ştiam că nu mai sunt motive să ni le controleze.

După ce şi-a scris el cât mai frumos datele problemei pe tablă s-a oprit. Era din ultima lecţie, predată cu câteva ore după ce nu mai erau motive de învăţat aşa că săracul Memo era pastă şi profa s-a prins după câteva minute în care el a stat idle. Foarte tacticoasă a terminat cu celălalt ascultat de care se ocupa, i-a trecut nota în catalog şi i-a spus prea zgomotosului să lase problema şi că în schimb are un minut să-i scrie pe tablă o formulă, tot din ultimele lecţii. Dacă o ştie se duce la loc fără alte repercursiuni.

Cam atunci am percutat noi, con-gălăgioşii, şi am zis că dacă tot îl făcuserăm să râdă măcar să îl şi scoatem din rahat. Ne-am scris noi pe foile din mijloc de la caiete, mare, cu pixul, formula salvatoare copiată din manual şi le-am ridicat deasupra capetelor. Pe atunci Memo nu purta ochelari şi nici nu ştia că are nevoie dar între timp asta s-a rectificat. Cu un zâmbet până la urechi ne-a făcut semn că nu vede în timp ce profesoara se uita în catalog să vadă dacă mai sunt nefericiţi. Noi am profitat şi ne-am grăbit să îngroşăm totul, care cu carioca, care cu markerul, numai să se vadă până la el. Inainte să terminăm, pentru că pierdusem timp şi până am găsit ce ne trebuia, i-a expirat timpul şi atenţia profei s-a întors către dânsul, care încerca să se chiorască să descifreze ce de abia ridicam noi, a două oară de acum, deasupra capului.

Într-o clipită ea i-a urmărit privirea şi s-a întors spre noi, 3 popândăi hliziţi, cu caietele deschise şi-n sus de parcă dădeam note la un concurs de dans. Plină de graţie ne-a spus că pentru că suntem atât de binevoitori şi ne ajutăm aproapele ne oferă câte un 1, în timp ce pe Memo l-a trimis la loc anunţându-l că are 4 fiindcă nu ştie. Ne-a lăsat la murat până a doua zi înainte să ne spună că nu ni le-a trecut în catalog.

Reclame