F.O.C. I.U.

România e o ţară mică, săracă şi plină de proşti. Din câteva puncte de vedere e la fel cu alte ţări, sărăcie şi proşti sunt peste tot, dimensiunile mai variază. Ce au românii al lor e un sentiment de proprietate ieşit din comun. Până şi proştii noştri sunt mai deştepţi decât ai altora. Ăia care muncesc o fac mai mult decât alţii. Noi suntem pielea cea mai fină a blănarului universal care a stat şi a tăiat în jurul nostru. Toate afirmaţiile de mai sus sunt false dar genul ăsta de gândire se reflectă în acţiunile noastre ca popor. Suntem ultra-naţionalişti (prostia cu bentiţa tricoloră) şi mândri de asta. Chit că nu avem publicitate, e de la sine înţeles că minţile noastre creative sunt mai bune decât ale celor din străinătate. Noi avem campanii, scremute într-un birou de 3/4 şi după aia vândute. Nu avem bani sau o idee clară dar avem campanii de awareness idioate.

De exemplu, de vreo jumătate de an încoace am tot văzut prin autobuze şi prin alte locuri stickere cu F.O.C. sau, expandand numele ca orezul, Flăcările Omoară Copii. Numai copii. Au şi un website plin de sfaturi pentru oligofreni, de genul ‘Nu trimiteţi copii să cumpere/schimbe butelii de aragaz’ sau ‘Nu încuiaţi copiii în casă cu focul aprins în sobă’. Dacă nu te duce mintea singur la ăstea nu ar trebui să fii părinte şi ar trebui să te omoare flăcările pe tine în timp ce îţi cari singur butelia în spinare, să nu te mai recunoască nimeni la cât de retardat eşti.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în imensa-i înţelepciune, că românii sunt destul de proşti încât să nu aibă habar de pericolele focului. Ăsta e ăuernăsu’, conştientizarea sau aflarea de informaţii despre un fapt. Mioriticul parentos se uită înspre flăcări şi se întreabă: ‘Ce e acest fenomen pe care nu l-am întâlnit niciodată?’ Pentru că nu e tăntălău îşi împinge copilul înspre vâlvătaie să vadă ce se întâmplă şi dintr-o dată, BANG! Iluminare spirituală şi fizică de la micul flambat: Focul ARDE!

Campania în sine e un căcat imens. Începând cu sigla:

F.O.C.

52 de copii mor în fiecare an arşi. Lăsând la o parte faţeta dramatică a problemei, mi se pare un număr foarte mic pentru câţi aproape douăjde milioane suntem în ţară. 52 pe an adică 1 pe săptămână nu mi se pare deloc mult. Se putea şi mai bine şi mă gândesc exclusiv la blocurile de pe vremea lui Pazvante Chiorul şi nu la campingurile erectate ilegal din gunoaie. În nici un caz la alea. Poate că totuşi nu suntem atât de imbecili ca în cerinţa unei nevoi pentru aşa o campanie. Nu ştiu, zic şi eu.

Posterele sunt făcute să lovească la sentiment, cu haine de copii arse. Oamenii o freacă cu aplicaţie pe ideea că părinţii îşi încuie copiii în casă şi de aia ard că şobolanii însă fac afişe cu haine de stradă carbonizate parţial. Dar nici măcar asta nu e motivul pentru care zic că e o campanie jenantă. De fapt nu ştiu de ce e de căcat, ştiu doar că e, ca aerul.

pompier-50x70_f2-660x929

 

pompier-50x70_f3-660x929

O fi şi pe la instituţiile astea un departament responsabil cu ideile creative şi proiectele care se vor desfăşura, care trebuie să arate că nu vin la birou numai să bea cafea pe banii statului, să se hlizească la poze cu pisici, câini şi bufniţe şi să încerce să se uite prin bluza sau pe sub fusta secretarei şefului. Iar şeful cum să spună ‘NU, E O IDEE IDIOATĂ!’ când i se prezintă planul pentru ăuernăsul că ard copii. Adică… trebuie făcută, chit că ştie orice retardat să nu bage mâna-n foc şi să nu-i pună pe ăia mici să care butelii. Nu poţi refuza o campanie împotriva prăjirii-crocante a copiilor. S-ar uita secretara ciudat la el şi nu ar mai veni cu bluze transparente şi fuste mini la serviciu.

În fiecare generaţie e un deştept care se joacă în ora cu chibriturile sau bricheta şi invariabil e o victimă în banca din faţă care trebuie să se tundă chilug şi o arată o şcoală cu degetul. Ăla e ăuernăs. În cazul meu piromanul a fost în clasă şi am văzut ce efecte poate să aibă focul din primul rând de spectatori.

Toate campaniile astea sunt păr la ceas, făcute numai ca să se afle cineva în treabă. Care vrea să ia droguri le ia în timp ce se uită la poster ca să-i facă experienţă mai intensă. Femeia care îşi ia a doua oară bătaie acasă o să ia şi a treia chiar dacă a văzut panoul cu femeile din umbră sau cum se chema acum câţiva ani. Cine are de dus la dansat în Italia sau Tunisia o să se ducă indiferent de afişele de la metrou despre trafic de carne cu ‘nu credeam că mi se va întâmpla chiar mie’. De parcă atunci când dă maşina peste tine pe stradă nu-ţi trece aceeaşi frază prin cap, odată cu bară de protecţie. Căcatul se întâmplă şi instinctul de conservare ţine hominizi în viaţă, nu afişele.

A, şi I.U. din titlu vine de la Imbecil Umanoid.

Anunțuri