Povestea corporatistului

Dacă nu vrei să-ţi strici ziua nu citi. Dacă nu eşti tu, îl cunoşti şi o să-ţi pară rău pentru omul ăsta dar dacă totuşi citeşti şi recunoşti pe cineva însă tot ai o stare de bine, suferi de schadenfreude.

Asta a fost prima şi ultima avertizare. De acum, textul:

Ai terminat liceul. Hai şi facultatea, e momentul să începi să iei viaţa în piept şi obligatoriu să munceşti. Cu cât îţi găseşti un job mai repede cu atât mai bine şi cu cât mai mare e firma angajatoare cu atât mai mult vrei să lucrezi pentru ei. Oferă stabilitate, oportunităţi de promovare şi absolut toate, indiferent de numărul de angajaţi, au un colectiv prietenos şi energic dar ‘business oriented’. Aşa trebuie să fii şi tu ca să nu pleci pe uşa din dos, mahmur şi cu lichidarea în mână.

Îţi probezi în oglindă faţa de interviu şi când ajungi la masă cu potenţialul manager îl aprobi în tot ce zice şi încerci să fii cum ţi-au spus ăia de la eJobs să fii, carismatic şi sigur pe sine deşi îţi transpiră palmele şi scaunul pe care ţi l-ai ales singur nu are mânere, să te ştergi de ele. Ai nevoie de serviciul ăsta, ai tăi nu te mai pot susţine financiar şi până la urmă de asta te-ai cărat de acasă, să îţi faci un rost în viaţă. Chiar dacă ai vrea, oricum nu ai putea accepta bani de la ei ca să stai degeaba, trebuie să le dovedeşti că ai meritat orice sacrificii or fi făcut pentru tine aşa că strângi din buci şi te ploconeşti în faţa oricui îţi plimbă prin faţă o dată din lună, zi  în care să te simţi validat.

Pe lângă asta s-a terminat şi cu statul în cămin, la ieftinica, cu bere la draft şi stat pe internet până târziu. Trebuie găsită o chirie rapid, deja ai un plan de căutare şi îi pui în practică toţi paşii până găseşti ceva care să-ţi convină. Nu e chiar ultimul răcnet dar nici tu nu ai cei mai mulţi bani aşa că e o stare acceptabilă de compromis. Îţi înveţi împrejurimile şi mijloacele de acces. Se schimbă multe lucruri în viaţa ta şi asta te face să te simţi foarte bine, ca şi cum totul intră în sfârşit pe un făgaş.

Nu e chiar jobul pe care îl vroiai dar îţi spui că e doar un pas de început, până ajungi să strângi nişte bani şi după aia o să îţi găseşti ceva care să aplice ce ai învăţat în facultate sau ce vroiai de fapt să faci. Nici apartamentul nu e chiar ok, îţi dai seama după ce rămâi singur în el prima oară. Poate are gândaci, poate mobila e încleiată prost şi dai cu noada de pământ prima oară când te aşezi pe scaun.

În primele zile la locul de munca eşti receptiv, ai idei pe care le comunici noilor colegi şi superiorilor ca să arăţi cât de implicat eşti. Chiar dacă ai fost deja angajat, tot te simţi dator cu ceva peste descrierea postului pentru că te-au ales PE TINE şi nu pe altul. După ce termini trainingul încerci să porneşti în forţă. Înveţi rapid limbajul de corporaţie şi începi să îl foloseşti în glumiţe. Ceilalţi se uită la tine ciudat, au trecut şi ei prin stagiul ăsta şi li s-a făcut lehamite însă ţi le tolerează pentru că ştiu că e un proces. Din primul salariu nu îţi cumperi nimic special şi le spui oamenilor că e o idee învechită, de fapt după ce ai plătit toate facturile şi chiria ţi-au rămas fix atâţia bani cât să nu mori de foame.

După 6 luni deja ştii cam tot ce e de ştiut, începi să te gândeşti la o promovare sau dacă nu, măcar la o creştere salarială. Banii îţi ajung la limită în fiecare lună, din când în când mai trebuie să împrumuţi de la cineva câte un milion pe care îl dai înapoi la salariu. Alea-s lunile în care te gândeşti să te laşi de fumat sau de mâncat, în care te prinde ultima săptămână înainte să-ţi între banii pe card cu o sută de mii în buzunar şi mai multe zile lungi înainte. Dar e ok, tatonezi şi tu cum poţi terenul, afli ce trebuie să faci pentru mai mulţi bani şi nu ţi se pare exagerat.

Ieşirile cu prietenii se răresc, acum fiecare e pe barba lui şi are problemele proprii la serviciu. Mereu e unul care a avut noroc şi s-a angajat pe aproape dublu cât faci tu şi nu înţelegi de ce. Când totuşi vă vedeţi încerci să aduci discuţia spre perioadele petrecute împreună, când toţi eraţi egali şi bani n-avea nici unul. Era bine atunci. Suspini în halbă şi pe drumul spre casă te simţi aiurea.

Reuşeşti totuşi să prinzi promovarea care vine la pachet cu mai multe responsabilităţi dar şi cu o creştere cât de cât consistentă a salariului. În prima zi în care iei banii îţi zici că da, acum e bine şi te duci să-ţi cumperi ceva ce vroiai mult de tot şi pe care l-ai urmărit online toată luna rugându-te să mai fie în stoc. După ce îl ai în mână îţi dai seama că de banii ăia puteai să faci multe alte chestii dar tuturor care te întreabă le zici că e foarte fain şi că ar trebui să-şi ia şi ei. Îi faci o reclamă de parcă ar fi dopul pentru orice gaură ar avea cineva în viaţa lui. Îţi juri că data viitoare o să fii mai circumspect şi că nu o să mai pui botul la promoţii dar în acelaşi timp, undeva în spatele ochilor, ştii că nu o să fie aşa pentru că oricum ai prea puţin şi nu eşti în poziţia să îţi refuzi ceva. Dintr-o dată toate reclamele pe care le vezi parcă ar fi făcute special pentru tine ca şi cumpărător.

După un an serviciul te blazează. Nu mai ai chef de nimic, eşti demotivat total şi începi să haleşti seriale pe pâine. Dacă nu asta atunci ajungi să te joci pe calculator mult prea mult. Oricare ar fi, ai nevoie de un univers alternativ în care să poţi să te implici în vreun fel, o supapă în care să-ţi eşapezi gândurile, numai că asta nu merge cât de bine ai crede. În loc să îţi canalizezi nemulţumirile reuşeşti doar să reduci timpul în care ele te macină, cu consecinţe urâte în rest. Devii sarcastic şi distant, deja cu prietenii te mai vezi numai la zile de naştere şi nici la alea nu prea vrei să te duci.

Dacă ţi-ai găsit pe cineva să iubeşti şi e reciproc mai uiţi de probleme până trece valul de adrenalină de la început. E bine. E cineva cu care poţi să vorbeşti şi care te înţelege pentru că a fost sau e în exact aceeaşi situaţie. Un gând îţi trece prin minte că dacă e alesul/aleasa nu îţi permiţi o nuntă dar îţi trece rapid. E prea devreme să te gândeşti la asta. Mergeţi în câteva excursii care au consecinţe grave asupra economiilor dar pozele de pe Facebook arată cât de bine v-aţi simţit şi ce frumos a fost. Ai impresia că prietenii tăi parcă te invidiază şi asta te face să te simţi şi mai bine.

Până acum ai reuşit să-ţi mai cumperi nişte chestii dar fiecare achiziţie te bucură din ce în ce mai puţin, ca timp. Reclamele de pe toate siteurile, ajutate de Google, te fac să vrei din ce în ce mai mult să ai mai mulţi bani. Întrebi dacă se poate şi dacă ai noroc mai primeşti o mărire dar e mult mai mică decât îţi doreai. Ţi-au dat cât să-ţi închidă gura şi au subliniat că nu mai există buget până cel mai devreme la anul pentru aşa ceva. Le mulţumeşti şi în drumul înapoi spre biroul tău începi să cheltui banii în minte.

Din când în când îţi aminteşti că parcă erai creativ şi te gândeşti cum ar fi fost dacă. Probabil până acum ai fi fost cunoscut de toată lumea din domeniu şi te gândeşti foarte serios, de fiecare dată, să te re-apuci de ce făceai numai că n-ai timp şi o laşi pe mai încolo. Ai cu circa 5 kg mai mult acum decât aveai când te-ai angajat şi nu-ţi convine. Tot pentru că nu ai timp şi nici energie după ce vii de la muncă nu poţi să te duci să alergi prin parcuri. De sală nici nu se pune problema, chiar şi cu reducerea pe care o ai de la serviciu tot e prea mult abonamentull full iar cel day-time e in timpul programului.

Începe să te doară în cur de ce se întâmplă la muncă. Timpul trece, leafa merge, oricum ai alte chestii pe care trebuie să le faci, ai o relaţie de întreţinut, seriale la care să te uiţi, îţi aminteşti şi că ăsta trebuia să fie doar un job temporar aşa că începi să îţi depui CV-ul pe unde apuci şi aştepţi. Degeaba, nu te sună nimeni şi asta te motivează să mai depui o tură. Într-un final, când aproape nu mai sperai, primeşti un telefon de la o firmă la care nu-ţi aminteşti să fi aplicat. Le spui că eşti interesat şi stabileşti interviul. Imediat ce termini conversaţia cauţi firma, să vezi pentru ce post ai aplicat şi vezi că nu e nici pe departe ce vroiai dar nu contează. Când te prezinţi, dacă te mai prezinţi, afli că salariul e cu cel puţin 20% mai mic decât cel pe care îl ai acum şi te gândeşti că nu mai treci o dată prin toată treaba cu învăţatul şi promovarea pentru mai puţini bani. Şi aşa de abia îţi ajung dar măcar nu mai împrumuţi de la nimeni.

Au trecut doi ani de când lucrezi. Se întâmplă ceva important la muncă şi asta te tine în priză o perioadă dar după aia se fâsâie totul şi se revine la monotonia dinainte. Te uiţi la colegii de la alte departamente şi parcă ai vrea să fii în locul lor, numai să faci altceva. Îţi dai seama că şi ei sunt exact în aceeaşi poziţie în care eşti tu, de fapt toţi sunt în aceeaşi şi toate poziţiile în care ai fost tu până acum, că în corporaţii lucrează acelaşi om multiplicat de mii de ori. Ajungi în situaţia în care realizezi că totul e atât de la fel încât eşti propriul tău client, numai că tinzi să îţi cumperi mai mult decât te plăteşti.

Ţi se pare trist, dintr-o dată, şi nu mai ştii pentru ce trăieşti de fapt. Nu ştii unde sunt visele pe care le aveai în liceu, nu mai vezi imaginea mare ci doar rahaturile care îţi sunt puse în faţă zi de zi şi cu care te lupţi ca Don Quijote cu morile de vânt. Relaţia ta, dacă mai e, probabil merge bine daca ai noroc şi îţi oferă o scăpare din gânduri. Stingi lumina şi după sărutul de noapte bună încerci să nu te mai gândeşti la nimic. Adormi.

Când te trezeşti, e o nouă zi. Trebuie să faci un duş şi să te îmbraci să mergi la muncă.

•••

Aproape acelaşi lucru dar mai motivaţional într-un fel şi mai bine spus în altul, în versuri şi pe muzică:

Reclame