Eu? Care eu?

Vlad:

Sunt atât de special încât nu sunt deloc notabil. Am doi ochi, unul mai bun ca ălălalt, două mâini, una cu un geget care nu se îndoaie ca frățâne-su de la mâna cealaltă, două picioare mai degrabă scurte decât lungi, chestie care e bună pentru că nu sunt gagică dar nici broască, două urechi care aleg să funcționeze alternativ una mai bine decât cealaltă, în funcție de în care îmi bag singura cască de la telefon care mai merge, un nas de care am grijă prin tundere de păr și alte accesorii normale unui om, dintre care aș putea să menționez numărul regulamentar de membre inferioare, că pe alea superioare le-am acoperit deja în preambulul propoziției.

Printre trăsăturile care mă definesc pot să enumăr îmbrăcarea în ordinea corectă a hainelor, datul celui de-al doilea click în cadrul dublu-clickului cu o unitate de viteză înainte să se înregistreze ca un alt click de sine stătător, trecerea în viteză printre oameni printr-o săritură într-un picior sau faptul că mereu când schimb de la Dristor 2 la Dristor 1 reușesc să ajung primul pe peron, indiferent al câtelea plec din blocstart. Mi-am dat și handicap dar mereu îmi iese. De obicei ajung primul din cârd încă din pasaj dar de vreo câteva ori (vreo 3) i-am depășit pe fraierii care nu știau că facem întrecere pe ultima treaptă.

Am o mustață cu firul destul de gros încât să mi se pară că opune rezistență când încerc să îl îndrept manual dar în alt fel e destul de rebelă și mă ignoră cu toate oportunitățile în timp ce eu mă răzbun pe ea rozându-i vârfurile prea curajoase care intră în zona de acțiune a gurii.

Respir de cele mai multe ori degeaba aerul, ca să nu mor adică, de pe 1 iulie 1985, când mi-am făcut intrarea spectaculoasă în lume în Iași, județul și orașul, la vreun spital. La 4 zile am fost făcut pachet și pus pe mașina de Suceava să îmi dezvolt acolo abilitățile telekinetice și de corectat gramatica indiferent cui pentru că o babă doftoroaie de prin spital a văzut tot viitorul și le-a spus studenților de ai mei că el, recte viitorul, e legat itrinsec de supraviețuirea și călirea mea în aerul rarefiat de șes-spre-munte care poate fi găsit numai în orașul lor de ultim domiciliu de pe buletin.

Am suferit ca un câne, prin nepăsare crasă, de toate bolurile copilăriei așa că pot să fiu ținut prin preajma bătăturii întârziaților care încearcă să intre și ei în rândul lumii. Când mă amețesc de la alcool îmi amorțesc obrajii și reușesc să conștientizez asta de fiecare data și să mi-i masez sperând că dacă îi dezamorțesc mă și dezamețesc. Dacă am de ales între să scrumez în scrumieră sau într-un vas plin cu apă sau alt lichid dintr-o chiuvetă care se materializează miraculos pe unde-oi fi o să aleg mereu chestia cu apă pentru că îmi place cum sfârâie jarul când se stinge și în plus cine ar refuza orice de la o chiuvetă care se materializează miraculos?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s