Să nu ai încredere în femei când au unelte tăietoare în mână

*O poruncă din noua Biblie, pe care o s-o scriu după ce mă ridic la ceruri. Va fi cloud publishing.

În orăşelul meu de baştină reşedinţă de judeţ m-am obişnuit să mă duc, când era cazul de tuns pleata, la Igiena, Higiena sau variaţia pe aceeaşi temă după care se întitulau toate cooperativele astea reminiscente din vremea lui Nea Nicu. Am încercat să păstrez obiceiul şi în Bucuresti şi m-am dat chiar peste cap să găsesc una (e la Kogălniceanu) unde să mă simt la fel ca la aia de acasă. Cred că e ceva în legătură cu podeaua de ciment cu pietricele colorate, vopseaua scorojită de pe scaune, pozele decolorate de pe pereţi cu Luke Perry în perioada lui de glorie şi oglinzile plesnite pe la colţuri care mă fac să am destulă încredere în paşoptiştii care dau din foarfece în incintă. Niciodată nu am fost mulţumit de cum am fost tuns acolo dar nu am prea pus asta la suflet.

Spre marea mea ruşine am mai şi călcat pe alături şi când am fost obligat de circumstanţe m-am dus şi la alte tundării mai moderne, unde modelele disponibile erau purtate de artiştii părului care lucrau acolo. De fiecare dată când am călcat înăuntru am ştiut că nu va fi la fel şi că dacă nu îmi place cum ies tuns e numai vina mea şi nu a sclerozei frizerului.

Dacă până ultima oară am fost tuns exclusiv de bărbaţi în ambele genuri de locaţii, seria a fost încheiată prea brusc acum câteva zile când m-a făcut la favoriţi o tipă. Întreg procesul se schimbă radical şi nu neapărat în bine. Nici până atunci nu fusese ideal, am avut onoarea să îşi înfigă foarfeca în chica mea un frizer cu burta atât de mare încât dacă vroia să ajungă la păr mă împingea cu dânsa, după care se burica că ‘de ce nu stai drept, dom’le, vrei să tai strâmb?’ Asta în timp ce capul meu era pe post de Hopa-Mitică şi nu-mi venea să mă împing în stomacul lui prea tare ca să-i dau de înţeles de ce mişun ca să nu ma transform in mărturia prânzului lui.

Un alt maestru a terminat totul în mai puţin de 5 minute şi când am ajuns acasă, pe lângă că nu mă tunsese cum vroiam, am văzut că după urechi aveam smocuri de păr mai lungi decât aveam în faţă, eu anunţând-l la briefing că vreau contur şi pierdut. Asta ar putea fi povestea cum am devenit eu Legolas dacă îl legolăsam în continuare liber şi nu îl dădeam pradă foarfecei proprii.

Tipa care m-a tuns, în schimb a fost o cu totul altă mâncare de peşte. În primul rând pentru că a trebuit s-o aştept să vină de la ţigară de afară sau de oriunde o fi fost, dar mai mult: mi-a pus… întrebări! La care a aşteptat şi răspuns ca să ştie ce să facă cu foarfeca. Cred că inconştient mergeam să mă tund la bărbaţi pentru că dacă se prind că nu ai chef de vorbă le tace fleanca şi-şi fac treaba în tăcere. Gagica asta nu, după ce a binevoit să intre şi să îmi pună mantia a ignorat TOTAL textul pe care îl aveam eu pregătit de acasă şi pe care îl repetasem de mai multe ori ca să fiu sigur că nu greşesc şi că includ toate informaţiile necesare (scurtat cam la jumate în faţă, pierdut în spate, contur peste urechi). De obicei e de ajuns pentru un frizer ca să extrapoleze cum vreau să fie sus şi-n felul ăsta se simte şi el împlinit că mi-a ghicit preferinţele. Dar nu. Cum adică pierdut? Toate tunsorile sunt ‘pierdute’.

Eu nu aveam informaţia asta, toată experienţa mea în materie de tuns e când am încercat într-a 6-a să mă rad singur cu lama pe părţi ca să am un castron cum era la modă pe atunci. Şi chiar şi atunci, după ce m-am făcut în dreapta cam trei sferturi din cât plănuiam am renunţat şi am purtat o şapcă două zile până când a putut să meargă cineva cu mine la tuns. Noroc că era vacanţă şi nu a trebuit să explic prea multor oameni motivul pentru care am băscălia.

Singura informaţie pe care mai ştiam să o dau omului cu foarfeca e o apreciere estimativă, că ‘mai scurt’ sau că ‘aşa e bine’ dar tunzătoarea nu a fost mulţumită cu atât, a insistat să îi spun cu cât mai scurt, cum îmi fac freza de obicei şi mi-a mai dat şi sugestii de prezentare în legătură cu barba, s-o las să fie quatro giorni. Am avut marele bulan să mai fi auzit încă o dată expresia asta, acum câţiva ani când am şi căutat să văd ce înseamnă altfel aş fi fost pus în imposibilitate  să îi dau un motiv valid (mi-e lene) de ce nu aplic deja sugestia ei.

•••

Uneori când sunt la munca şi nu am ce face în pauza de masă mă uit pe Discovery ID adică pe Discovery Investigation Discovery, pentru că acolo se omoară oameni între ei şi ni se povesteşte cum s-a-ntamplat mârşăvia ca într-o ceva scrisă de Sadoveanu, cu multe detalii inutile. Cam ca ce scriu eu numai că mai definitiv şi irevocabil.

Îmi plac toate emisiunile lor pentru că-s dramatice. Îs dramatice la pătrat chiar, o dată că se întâmplă drame pe care ei le prezintă şi a doua oară pentru că, fiind un post TV şi nu radio, trebuie să prezinte reconstituiri care sunt la rândul lor dramatizate. Şi toate-s cu morţi, răniţi, schinguiţi, umiliţi, chestii d-ăştia vesele care se termină cu ce a început propoziţia asta într-o ciclicitate alarmant de prezentă în emisiunile lor. Sens în fraze? Nu, mulţumesc, am avut data trecuta nişte.

Toate actele astea atroci li s-au întâmplat unor nişte oameni de prin SUA. Dacă s-ar fi întâmplat unor nişte găini ar fi fost documentar despre McDonalţ sau McMici.

Ce mi se pare îngrijorător e că uciderile se întâmplă cu precădere unor oameni graşi sau cumva infirmi/invaliji/schiloji care sunt aşa din alte motive înafară de ăla că sunt americani. În mintea mea de semi-ponderal era o delimitare clară, pe care oamenii o fac în cunoştinţă de cauză: poţi fie să arăţi bine şi în felul ăsta în mod conştient te expui riscului ca cineva să vrea să îţi facă un viol, o crimă, ceva pe considerente fizice, fie să bagi în tine ca-ntr-un balon şi să fii scutit de pericole de astea. Frumos şi posibil mort sau obez şi nebăgat de nimeni în seamă în orice context social dar în siguranţă, alegeri de stil de viaţa, făcute conştient de fiecare individ la un moment dat în viaţa lui. Platforma mea electorală. (Mai e şi varianta cu oameni între, ca mine, dar ăştia de obicei tindem spre una din cele doua categorii prezentate.)

Mă rog, trecând peste dilema asta existenţială, mă uitam cum o mamă îşi trimitea copii iarna să facă gimnastică în noroi cât timp îi uda la rădăcină cu furtunul urmând ca ulterior să îi omoare, când  a intrat în camera cu televizorul cineva care după câteva secunde în care s-a prins la ce mă uitam m-a întrebat dacă privesc* emisiuni de genul ăsta pentru că vreau să fac crima perfectă.

* cu exprimarea asta îi salut pe fraţii Moldoveni de peste Prut şi în special pe Cristina, care e mai frate decât alţii şi-i reprezintă. Salut, Cristina!

Acum dacă ar fi să fim sinceri nu poţi să înveţi să faci o crimă perfectă uitându-te la cum au dat-o alţii în bară, în cel mai bun caz poţi să afli de ce să te fereşti. Însă după câteva secunde bune de meditat am ajuns la concluzia că o crimă perfectă probabil nu aş putea să fac dar cred că una destul de bună da. Poate chiar foarte bună, reuşită din toate punctele de vedere ale unei crime mai puţin ăla în care-s prins. După un psiholog de pe ID esti sociopat dacă după ce ai fost pus în situaţia în care ai omorât pe cineva faci totul ca să-ţi stergi urmele cu scopul de a nu fi prins. Eu mă gândeam că e doar instinctul de conservare normal dar ce ştiu eu?

Aşadar în ordine, aş putea să fac un plan după care să execut uciderea, să o, şi anume, execut după care să şterg majoritatea indiciilor care să conducă investigatorii dibaci înapoi către mine. Poate chiar pe toate dar nu-s sigur.

Începusem să scriu şi paşii pe care i-aş urma dar mai bine îi păstrez pentru mine în cazul în care o să fie la un moment dat nevoie de ei. N-aş vrea să mă prindă de prost, măcar să se străduiască un pic.

•••

Ca urmare a întâmplărilor cu taxiuri, în număr de două pe care le-am mai povestit şi mai multe pe care încă nu, am început să fiu mult mai atent la jungla urbană şi umană din jurul meu când mă nimeresc prin oraş, că poate mai e ceva de râs. Mi-am ascuţit urechile şi ochii la împrejurimi, adicătelea, şi nu am avut mult de aşteptat. Acum câteva săptămâni, sub deghizarea unei ieşiri la o bere cu nişte prieteni de-ai Floricioaicei eu am fost să văd un meci într-un bar unde aveau şi plăjmi pe pereţi. La ieşire am dat peste o minunată poză de grup în gang, unde doi aveau intenţia să-l bată pe un al treilea şi o una care cel mai probabil era cumva asociată cu victima stătea în faţa lui şi încerca să argumenteze ieşirea din situaţia tensionată. Tipul pe care ea încerca să-l protejeze era aproape adormit de beat şi ar fi vrut să ia un loc direct pe jos însă nu putea pentru că era ţinut tandru de guler de unul din violenţi.

N-am stat să urmăresc deznodământul pentru că aveam drum în direcţia cealaltă dar problema era deja publică deci ceva prea grav nu se mai putea întâmpla, plus că intervenise duduia respectivă aşa că distracţia era cam gata. Doar nu erau ăia să dea în el, ferocele dormitorinc de pădure când ieşise dânsa pe interval, la intercepţie. Însă cele câteva zeci de secunde cât am putut să mai aud argumentarea mi-au părut a fi tipice pentru şmecheria de la noi. Schemă în cuvinte:

1. Se întâmplă ceva comis de un individ, ceva care prejudiciază în vreun fel pe alţi indivizi.

2. Din multitudinea de opţiuni de soluţionare a diferendului se selectează cea cu aplicare imediată şi satisfacţie înmulţită, corecţia corporală.

3. Cele două părţi se întâlnesc.

4. Partea vătămată la punctul 1 începe ameninţările, care durează extrem de mult. Cu cât mai mult durează, cu atât scade şansa de violenţă la final.

Am asistat direct şi indirect la ameninţări măiastre. 5 minute în care cel/cei care fuseseră lezaţi s-au bătut cu pumnul în piept degeaba. Mini-mostră:

‘Te rup, te sparg, te culeg de pe jos.’
‘Cine, tu, mă?’
‘Dacă-ţi dau un şut în cur îţi cos ăia rozeta la reanimare!’
‘Ba, ţie şi picioarele ţi-s impotente şi se-ndoaie!’ (?!?)

Şi aşa mai departe.

Însă revenind la taximetrişti,  seara de după concertul Depeşmod a trebuit să mă duc la muncă şi cum domnii în etate care s-au produs pe scenă nu au vrut să termine în timp util ca să pot să iau metroul şi au binevoit să bisuiască vreo 30-40 de minute ajungem la începutul frazei ăsteia.

De vreo două săptămâni toţi şoferii de taxi care ţin morţiş să-mi facă conversaţie trebuie să-mi povestească despre noua aplicaţie care rupe stilul, Clever. Cât de bună e, cum ‘o să ia toată piaţă într-un an maxim, dom’le, îţi zic eu’, cum ai’lalta (Star) o să moară în chinuri groaznice, că asta îţi arată şi unde e şoferul în orice moment ‘ca să ştii, până la urmă’. De ce să ştiu? Pentru că informaţia e putere, nu ştiu. Oricum, am încercat s-o folosesc dar nu mi-a găsit nimic deşi a căutat la vreo 5 firme. Cum eram deja în întârziere a trebuit să-i fac cu mâna unuia de pe stradă şi l-am nimerit pe EL.

A fost ca-n filme. A oprit la bordură, în dreptul stâlpului de iluminat stradal sub care stăteam eu şi m-a întrebat dacă ’25 de lei e bine, şefule, să nu mai pun ceasul’ iar eu, cu lacrimi de recunoştinţă în ochi i-am spus că în nici un caz. (Asta e scena din peliculele Hollywoodiene în care el o vrea pe ea dar ea nu-l vrea înapoi.) A strigat după mine şi a scăzut până la 20, unde ne-am împăcat, cursa fiind de vreo 14-15 roni în funcţie de rută şi eu mă grăbeam nevoie mare.

Geamurile erau deschise la maxim şi dacă la prima accelerare m-a deranjat, mi-am dat imediat seama de ce era nevoie de atâta aer proaspăt, dacă i se poate spune aşa ăluia din Bucuresti: omul flatula ca un bizon care a mâncat de la Taco Bell şi gazele îi veneau înapoi din toate cele 4 stomacuri, cu extra arome. (Scena din film în care sunt probleme în paradis din cauza obiceiurilor unui protagonist.) Pe lângă asta omul era foarte religios şi îşi făcea cruce când trecea pe lângă vreo biserică, în timp ce pe mine m-a luat prealăcomindu-se; vorbea cu cineva cu telefonul la ureche şi conducea cu o mână din cauza asta şi era genul de meseriaş din bancuri, care a trecut de 3 ori pe roşu. (Scena finală în care amândoi mor flambe în timp ce băieţii de la descarcerare se scarpină la oo).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s