Titlu pozitiv care întăreşte credinţa oamenilor în bine

Dacă tot ziceam de scrisul meu de mâna că e infect, aşa e. Sunt ferm convins că un grafolog, analizând două pagini de curs de-ale mele ar ajunge la concluzia că au fost scrise de 4 (patru!) copii cu retard mintal. Nu numai atât, primul în timp ce scria era deranjat de o muscă şi nu se putea opri aşa că încerca să o alunge cu cealaltă mână, al doilea are un început promiţător de Parkinson, al treilea scria în timpul unui cutremur şi al patrulea a fost devorat de o maimuţă turbată în timp ce caligrafia şi animalul a continuat să imite ce-l văzuse făcând înainte să devină surogat de banană.

De asta, când o tante de la BCR foarte înfiptă pe scaunul ei mi-a cerut un exemplar de semnătură m-a buşit râsul. Nici eu nu-mi dau seama dacă un act e semnat de mine sau a încercat cineva în dorul lelii să facă un fals, nu-mi iese de două ori la fel de nici o culoare. Singura semnătură pe care reuşeam cât de cât să o fac să fie mereu la fel e cea pe care o foloseam într-a 5-a şi pe care am compus-o după un cifru luat dintr-un model găsit (atunci) pe toate gardurile.

Din motive de imposibilitate să mă gândesc la ce naiba îmi trebuia semnătură la vârsta de 11 ani şi ce acte de importanţă covârşitoare trebuia atunci să confirm că am citit, nu ştiu ce să caut ca să găsesc o mostră de atunci aşa că voi reproduce în Paint atât modelul cât şi Ion Găinacocoşul meu (aproximativ, am forţat puţin pentru glumă):

Model:

Original
Semnătura mea:

A mea

•••

La cursul de radio ne-a spus profesoara să facem/înregistrăm o ştire de pe unde suntem sau stăm noi şi ne-a întrebat dacă e ok pentru toţi. Când mi-a venit rândul i-am răspuns că stau pe Iancului şi că tot ce se întâmplă pe strada aia e că din când în când mai trece un tramvai şi că mai e un spaţiu comercial care nu se hotărăşte asupra preferinţelor sale secsuale. Până acum a fost bar, după aia alt bar, încă un bar şi acum e tundărie. E posibil să fi fost doar două baruri si primul să fi avut o renovare însă nu pot să fiu sigur. Iar pentru că ştirea trebuia să aibă şi o intervenţie înregistrată, i-am zis profesoarei că ‘întrebat ce părere are despre acest aspect, tramvaiul 55 a precizat: tâgâdâm-tâgâdâm’. Genul de glumiţe de autobază pe care îţi permiţi să le faci cu profesorii ca să te ţină minte de la curs şi să-ţi pună un punct în plus la examen.

În ciuda monotoniei pe care am observat-o de la geam de aproape un an încoace, săptămâna asta Şoseaua Iancului a devenit importantă! S-au întâmplat două (2!) chestii, de opt ori mai multe decât până acum aşa că dacă se păstrează trendul, în curând dacă nu eşti pe Iancului nu exişti în viaţa mondenă.

Una la mână, luni a fost o grevă a poştaşilor şi lucrătorilor poştali care s-a manifestat la OP 39. Au stat oamenii de dimineaţa până după ora închiderii în stradă, cu cămăşile lor bleo-bebe în soare, tăcând sau vorbind între ei şi doi la mână, exact peste drum de oficiul ăla, ieri era dubiţa Laboratorului Criminalistic şi nişte poliţişti care făceau măsurători. Şi oameni care se uitau! Şi trafic îngreunat! Ştiu că asta, ultima, e greu de imaginat pentru Oraşul capitală de Municipiu Bucuresti dar s-a întâmplat! Nici nu ştiam că strada mea e centru sindical şi uliţa fărădelegilor în acelaşi timp, mă aştept să ajungă Iancului un fel de Chicago interbelic. Pantelimon, ai belit-o. E vremea Iancului acum! Iancului putere!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s