Amintiri – Episodul 4: Dirigul se naşte acum mulţi ani

Azi, adică acum când scriu eu, e ziua fostului meu diriginte din liceu, de aici înainte numit Dirigu’ pentru că aşa îl cheamă şi nu Radu cum a reuşit să păcălească generaţii întregi. Amintiri cu el am multe şi poate surprinzător ţinând cont de cadrul şcolar în care ne-am cunoscut, toate sunt plăcute. Chiar am încercat să mă gândesc la ceva care să nu-mi fi convenit dar înafară de faptul că nu venea mereu îmbrăcat în pădurar la ore, o ţinută de mare angajament de altfel, nu-mi vine nimic.

În prima zi de şcoală, după festivitatea de decernare a claselor, ne-a anunţat că dacă avem vreo problemă, orice problemă, să venim întâi la el să-i spunem ca să ne poată apăra după aia în cunoştinţă de cauză. Chiar dacă pe vremea când am făcut eu liceul nu erau atât de multe posibilităţi s-o dai în bară şi eu nu păream oricum genul, eram. Am avut chiuluri din frondă faţa de profesoara de matematică cu care nu m-am înghiţit şi sunt convins că sentimentul era reciproc, altele doar pentru că părea mai interesant să facem altceva şi anume să jucăm baschet pe terenul liceului. Unde puteam fi văzuţi de profesorul care mergea la clasă dacă se uita pe geam. Atât de deştepţi eram noi ca grup şi eu individual.

Prin clasa a 11-a aveam teză la fizică, deci cu Dirigu’, de la prima oră. Nu am fost niciodată prea bun iar ‘prea’ e un termen foarte îngăduitor în cazul meu. Am ştiut fizică fix atâta câtă să nu renunţe gravitaţia la mine şi să mă lase să-mi iau zborul. Pentru că materia asta se cam leagă între ea şi de mine nu s-a, de obicei învăţam câteva formule şi mă rugam pe la lucrări să îmi vină inspiraţia cum să le aplic în probleme însă de cele mai multe ori inspiraţia mea stătea în banca din faţă sub forma unei colege care chiar ştia. Când eram mic nu prea aveam gât şi sunt convins că din cauza situaţiei ăsteia nu am în continuare capul la fel de între umeri ca atunci.

Acum că am stabilit ce fel de elev eram la unele materii şi cum am promovat exclusiv pe munca altora să trecem mai departe dar nu înainte de a preciza că am dat şi eu la copiat la obiectele la care eram eu bun. Era un troc intelectual bidirecţional deci orice asemănare cu Ponta e neavenita.

Începe teza, primim subiectele, eu eram după cum mă pregătisem adică botă. Colega mea din faţă avea părul lung şi în ziua aia şi-l lăsase peste umeri ca o perdea prin care chiar nu puteam să pătrund cu privirea mea laser, aşa că şomam. Am stat vreo 5-10 minute până când a intrat un alt coleg în clasă, întârziat, căruia Dirigu’ i-a spus că nu mai are cum să-i dea teză de-acuma pentru că nu ar fi avut timp să scrie. Colegul ăsta ştia fizică aproximativ cât mine deci nu ar fi luat 10 nici dacă ar fi ajuns la timp dar a părut trist că o să trebuiască să dea teza altă dată. Şi atunci, probabil văzând privirile unora dintre noi care aveam timp să le aruncăm pentru că nu scriam, Dirigu’ a întrebat dacă mai e cineva care ar vrea să dea teza cu altă ocazie. Am sărit la dânsa, ocazia, şi am stabilit noi doi şi încă o fată să o dăm a doua zi.

Pentru ora următoare m-am pregătit. Aveam 6 capitole mari şi late din care puteau să fie subiectele aşa că mi-am făcut fiţuici. O singură precizare, le-am făcut pentru un singur capitol din alea 6, pentru restul mi-a fost lene şi oricum aveam teme pentru alte obiecte plus că trebuia să am şi o viaţă socială. Prietena mea de atunci doar nu avea să se scoată singură în oraş unde să bea un suc şi după aia să se plimbe de mână cu ea însăşi prin toată metropola. Era absolut şi imperios necesară prezenţa mea.

La un moment dat, cu vreo două ore înainte de teză am regretat că nu m-am pregătit mai ‘bine,’ când am auzit că ceilalţi doi nu aveau fiţuici nici cât mine dar invăţaseră la fel de mult aşa că ne-am dus la dom’ diriginte în laborator să vedem ce mai face, dacă s-a hotărât ce ne dă, dacă are nevoie de ajutor cu ceva, de-astea. Nici nu ştiu cum, înainte să se sune l-am întrebat dacă ‘nu-i aşa că ne daţi din X,’ în care X era capitolul pe care îl aveam. Mi s-au tăiat picioarele când a zis că nu dar în clasă ne-a dat fix din ăla teoria. Şi mai mult, s-a făcut că nu ne vede cum plimbăm între noi cele două fiţuici şi că nu a auzit cum mă întrebau ei pe mine ce am scris şi de ce scriu atât de infect. Am luat 6.

În acelaşi capitol ‘inspiraţional’, la o lucrare la care din nou nu ştiam nimic mi-am propus să copiez de unul singur. (Un om faţă in faţă cu cea mai mare provicare posibila. Jean-Claude Van Damme in rolul meu.) Problema mea era că aveam un singur caiet şi dacă mă prindea mi-l lua. Nu era vorbă să nu mă prindă, se plimba printre noi ca hultanul şi din când în când mai şi fluiera/şuiera ca să vedem cum e să lucrezi în condiţii de stres. Aveam nevoie de un plan aşa că mi-am luat caietul de la matematică şi am încercat, de fiecare dată când se uita înspre mine, să simulez copiatul. A venit imediat, s-a uitat la caiet, a zâmbit şi mi l-a dat înapoi. A doua oară la fel dar a treia oară nu a mai venit şi doar m-a avertizat cu degetul de la distanţă aşa că atunci a fost momentul să scot caietul bun, cel de fizică. Am luat 8.

Altă dată, de la absenţele care se tot adunau din varii motive se ajunsese să fim propuşi într-un consiliu profesoral spre exmatriculare dar nu unul-doi ci aproape toţi băieţii din clasă, înafară de unul. Când a auzit că asta e pe agenda consiliului Dirigu’ a venit la noi într-o pauză cu nişte foi de hârtie şi ne-a spus să-i scriem până la sfârşitul orei toate proiectele extra-curriculare la care participam fiecare dintre noi şi după aia să i le aducem. Noi eram atât de morcoviţi încât ni se mai vedeau numai frunzele atârnând din spate dar am scris şi deşi nu am aflat niciodată exact ce s-a întâmplat în aula în care s-a ţinut consiliul, ne-a povestit după aia în mare profesorul de informatică.

Aparent, sau cum îmi zice mie memoria afectivă că am auzit, când s-a ridicat problema şi s-au citit numele noastre s-a ridicat şi Dirigu’ şi a citit de pe lista pe care i-o dăduserăm câteva din liniuţele pe care le buchisiserăm. Erau acolo olimpiade, premii la concursuri naţionale de teatru, participări la competiţii sportive din partea liceului şi după ce a enumerat câte una de la fiecare dintre noi a ridicat foile scrise (erau 4) ca să arate că lista e mai lungă şi a întrebat dacă de elevii ăştia vor ei, direcţiunea haină, să scape. Votul a fost negativ.

După ce am terminat clasa a 12-a ne-a spus că am fost cea mai bună clasă pe care a avut-o, nu neapărat ca şi rezultate dar şi ca şi grup de oameni şi că s-a ataşat foarte mult de noi. Sunt unii oameni care au un rol în viaţa ta pe care după ce-i cunoşti îţi vine greu să-ţi imaginezi cum ar fi fost fără ei şi dirigintele meu e unul dintre ei.

Reclame