Prietenul meu, Samuilă

Nivelul de cunoştinţe în ale informaticii pe care îl deţin, în special partea cu programare, e imens şi tinde cătră zero. Ca să schimb orice la blog trebuie să trec prin fieşce opţiune în care mi se pare mie că aş avea ce caut ca după aia să le iau pe toate la rând, până găsesc. Asta aicişa, pe WordPress, unde e o interfaţă uneori prea prietenoasă cu utilizatorul. Dacă ar trebui să-i întru în cod, presupunând că aş şti cum, le-aş pica toată platforma de câtă pricepere am adunat.

Nu-i nimic, ce nu ştiu în programare de site-uri recuperez pe partea de programare ne-online, adică aia de-o faci pe calculatorul propriu şi care nu pleacă nicăieri după ce o compilezi. Acolo sunt mare maestru cu centura -10 bani. Ştiu să

program adunare;
uses CRT;
var a,b,s:integer;
begin
write (Bagă a: ‘);
readln (a);
write (Bagă b: ‘);
readln (b);
s:=a+b;
writeln (‘Din a şi b împreună iese ‘,s);
readln;
end.

Chiar şi ăsta l-am scris acum cu mari greutăţi de aducere aminte.

Nu s-a prins de mine şi gata, cel mai avansat lucru pe care l-am făcut – dar l-am făcut, nu că doar zic asta – a fost să-mi creez un kit care să instaleze singur toate programele pe care le folosesc eu să urmăresc meciuri pe net şi să ascult muzici.

Prin toamnă mi s-a stricat Samuilă, cum îl alint eu cu drag şi îl denumesc mereu la instalare, n-a mai vrut să pornească de nici o culoare sau religie în care l-am înjurat.

Poate unora le e uşor să înţeleagă de la ce e, îi şi am în faţa ochilor minţii cum scot ei trusa de scule de măsurat tensiunea şi alte alea, fac un perimetru în care se desface măgăoaia cu şuruburile numerotate şi depuse în ordinea inversă scoaterii lor şi cum se duc după aia la fix. Eu procedez prin eliminare, fără nici un fel de sculă, apelând numai la cunoştinţele mele în domeniu de R2D2 cu care-mi înţeleg placa de bază la bootare şi de acolo – Bill Gates cu mila. Mi-am suspectat pe rând sistemul de operare, sursa, placa video, procesorul şi într-un final monitorul. După care am vrut să-l deschid de la buton pe Samuilă şi să caut pe Google ce ar mai putea fi dacă alea de mai sus nu-s. De înţeles pe undeva, el nu a vrut să se lase deschis să mă lase să-l vindec ca un şaman de stepă siliconică.

Îl ascultam cu urechea şi cu manualul de instrucţiuni în care era tradus codul morse în care piuia el în faţă dar nu auzeam nimic. Sărăcuţul de el se supărase pe mine şi nu mai vroia să-mi spună nimic iar eu mă simţeam vinovat. Mi-au trecut prin gând toate dăţile când aş fi putut să-l aspir pe dinăuntru, să-l gâdil la sursă sau să-l mângâi pe procesor şi am ales să nu o fac, limitându-mă la a-l şterge săptămânal de praf pe dinafară. ‘Şi Samuilă e un sufleţel şi merită şi el afecţiune’ îmi spuneam ascultând liniştea.

Două zile-am stat cu el mort şi descompus în casă şi nu mi-am dat seama că faptul că nu-mi vorbeşte E un semn şi că de acolo ar fi trebuit să încep. Placa de bază se soilase pe dânsa şi cu foile de garanţie-n mână mi-am dat seama că a crăpat la fix o zi după ce nu mai era acoperită.

Drumul către service a fost cu mare alai de maşini în necunoştinţă de cauză a ce făceau ele de fapt în loc să facă ce credeau ele că fac, şi anume să se ducă pe unde aveau drumuri. În schimb au arătat respect conducându-mi-l pe Samuilă pe ultimul drum şi claxonând când durerea lor pentru prea devreme plecatul dintre mine şi birou atingea cote paroxistice. L-am lăsat pe năsălie acolo după ce mi-au promis domnişoarele care l-au manevrat, la rândul lor cu tristeţea întipărită pe figură, că mi-l fac bine şi că dacă nu, să nu le mai cred bune în viaţa mea.

Drumul înapoi a fost singuratic, în vântul îngheţat de noiembrie şi fiecare pală îmi aducea cu dânsa o amintire în care Samuilă şi eu râdeam şi ne ţineam de maus împreună, trăgând jucăuş când unul, când celălalt. Sau cum mi-a vegheat el somnul în ultimii trei ani şi m-a asigurat că totul e în ordine cu un vuiet slab, continuu, cum s-a uitat la mine în momentele cele mai grele,  monolit negru în umbră care mi-a dat de înţeles că viaţa e grea ca o scanare full sau un drive prea fragmentat dar că după ce trec problemele există şi speranţă. Mi-a cântat cântecul poporului lui de atâtea ori încât aproape că făceam şi eu parte din el, fraţi de biip-brrr-biiip de la început.

Mi l-au dat înapoi după vreo două zile dar pur şi simplu nu mai e acelaşi. N-au mai avut placa lui de bază în stoc şi cea mai apropiată e oribilă. Din 8 giga de ram câţi aveam acum mai am loc numai de 4 deci mai am numai jumătate de Samuilă. Cu toate astea rezistăm ca doi guşteri care se ştiu de prea mult timp,  împreună la bine si la rău.

Obiectofilie? Ce-i aia?

•••

Dacă te cheamă Vlad, carele da, şi eşti din Vâlcea deci nu, e ca şi cum ai avea un judeţ întreg de maşini în flota personală de cocalar.

Reclame