Pentru ca mi-am reinstalat de curand uidozu’ si mi-am facut curat in documente am gasit niste chestii pe care le-am scris cand eram mai tanar si aveam parul mai lung. Si pentru ca am un simt al penibilului destul de dezvoltat in ceea ce ma priveste, anunt din start ca o sa urmeze o prostie. Un fel de manea in text, o creatie epica de scurta durata de care vreau sa rad mai tarziu cand o sa renunt in sfarsit la harbul de calculator pe care il am. A se observa folosirea obsesiva a punctelor de suspensie:

Un zgomot strident ma face sa imi deschid ochii. Dintr-o data, o lumina inghetata parca in aer imi invadeaza irisul si ma face sa tresar. Fac un pas inapoi, dar acum din spate se aude un sunet asemanator cu primul, doar cu cateva tonuri mai jos.Imi intorc capul spre acea directie si vad numai alb, de parca ar fi zapada infipta acum in irisul meu, dar fara sa-l raneasca, doar acoperind-ul… Privirea, in fuga de lumina, imi cade pe o linie alba de pe jos, pe care stau, stingher, intre ce imi dau acum seama ca sunt claxoane si, pe masura ce masinile ma depasesc, dintr-o parte si din alta, injuraturi.
Nu inteleg cum am ajuns in mijlocul strazii, nu inteleg de ce sunt imbracat atat de subtire, cand vad ca rasuflarea mea ingheata aerul in aburi, nu inteleg multe, toate intrebarile imi alearga cu viteza masinilor, cand in fata, cand in spate, fara sa gasesc timp sa le dau raspunsuri rationale. Si toate se aduna, intr-un final, in spatele fruntii…
Mi-e frig. As vrea sa fug acasa, dar nu stiu unde sunt(alta intrebare) si nimeni nu vrea sa ma lase sa trec spre trotuar, mi se fac semne, mi se striga, dar nu pot sa ma avant asa, intre masini. Am vazut, acum imi amintesc, un film in care cineva legat la ochi era pus sa alerge dintr-o parte in alta a unei autostrazi cu cate 8 benzi pe o parte, la ora de varf. Daca ajungea in partea cealalta teafar era salvat, avea sansa banilor de care avea de fapt nevoie. Mie nu imi da nimeni nimic. Pot sa alerg, dar am numai de pierdut. Startul, viata…. totul. Si nimeni nu ma lasa sa merg!!! Inghet… simt cum mi se pune pe suflet o broderie fina de gheata, ca florile pe care le vedeam pe geam cand eram mic si imi lipeam nasul de ele, pentru ca asa erau pozele cu copii din carti. Imi plac povestile… parca am invatat candva ca imi plac pentru ca in final binele invinge intotdeauna raul.”Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Si atunci ce s-a intamplat de nu au mai fost fericiti? In povesti babele nu au alta grija decat sa isi streseze mosul ca ele au gaini, iar ei doar alta pasare nefolositoare… Si sa comploteze impotriva printeselor… Imi plac povestile. Acum as vrea sa am o casuta de turta dulce, in care sa ma bag in pat ca sa nu imi mai fie atat de frig…
Inchid ochii… am in minte imaginea unui cuplu tanar, afara e soare si cald, el merge pe bicicleta cu geanta ei atarnata pe dupa umar si ea sta in spatele lui(nu am mai vazut pana acum, parca, bicicleta cu doua locuri, decat la copii) si il cuprinde cu bratele. Din cand in cand el intoarce capul si ii zimbeste…. Nu sunt eu. Eu nu stiu sa merg pe bicicleta am renuntat sa invat cand am plonjat pe burta si am stat doua saptamani in spital, nu mai tin minte de ce. Ea ii sufla in ceafa si el se scutura si rade, o ameninta ca o lasa sa mearga pe jos, dar ca o sa fie obligata sa il sarute tot restul drumului, asa, de alaturi. Oare ce are ea in geanta? E prea mare si parca din panza de cort, vopsita in albastru si cu o singura toarta mare, pe care el si-a petrecut-o peste gat si un umar… o poarta ca un postas. Nu pare grea….
Simt cum tremur, simt cum incep sa nu imi mai simt, centimetru cu centimetru, degetele de la maini si picioare… Nu mai claxonati, nu ma ajuta deloc! As vrea sa ridic mainile sa imi suflu in pumni, dar e prea greu, sunt prea grele de acum… Imi las capul pe spate. Daca as putea misca buzele as rade. O stea cazatoare. Cat ma uitam, cand eram copil, noaptea, poate vad una si imi pot pune o dorinta. “Vreau sa primesc setul Lego ala mare de la magazin!” Acum mi se pare doar ironic. Un sistem solar e distrus si eu imi pun o dorinta. Ce stupid!
Inchid iarasi ochii. Nu mai vad nimic. Doar intuneric. Si frig, pe care il simt acum peste tot. Sunt foarte obosit… Mai bine adorm. Ce somn imi e….. Nici daca vreau nu mai pot deschide ochii… Bine, ma culc acum putin si cand ma trezesc imi dau eu seama ce sa fac…

Hmm, ce ciudat se vede totul asa, de sus.. toate masinile cu farurile lor care lumineaza alb sau galben in fata si rosu in spate… De ce s-au oprit? A fost un accident? Oare cine a fost lovit? Si oricum, ce cauta aici, pe mijlocul autostrazii? E vina lui!

“…. autoritatile nu au divulgat inca informatii in legatura cu motivatia tanarului de 21 de ani care s-a sinucis aruncandu-se in fata unui Audi A6 la kilometrul 32 al autostrazii Bucuresti-Pitesti. Asupra sa nu au fost gasite acte de identitate. Investigatiile continua, vom reveni imediat ce avem noutati. Catalin-Radu Tanase, Pro TV”

-Da-l in pula mea de prost, se sinucide cat e tanar. Eu am facut parnaie si n-am nici pe dracu’. Idiotu’. Vine odata mancarea aia?
-Acuma, Fanele, nu-s robot, sa stii.
-Te-n pizda ma-tii de zdreanta, nus’ de ce te-am luat. Telecomanda nu mai are baterii, sa cumperi, auzi, fa?
-Lasa-mi bani si cumpar.
-Ia sa vezi cum nu-ti las bani si cumperi. ‘Te-n mortii ma-tii de miloaga. Vine mancarea aia?