Am ajuns aseara la ea plouat si infrigurat. Nici un sarut, doar o imbratisare distanta cat timp stateam stingher, tinand in mana o foaie pe care mi-o daduse. Si nici macar nu m-a imbratisat ea, mi-a tras mainile sa o cuprind eu. Auzeam afara ploaia cum batea in pervaz si asta m-a intristat si mai mult. Cred. Cred ca eram trist, ma asteptam la ce s-a intamplat pana la urma urmei.

Am incercat sa ne uitam la un film dar dupa vreo 4 inceputuri si reluari pentru ca nu avea subtitrare si se auzea cam ca din fundul butoiului am renuntat si ne-am culcat. Am vorbit mult si despre multe, parca mai bine decat inainte, parca mai rau, nu se mai legau la fel de bine unele de altele dar mult mai multe subiecte nu mai aveau acea umbra de tabu pe care nu stiam daca vreau sa o alung sau daca e mai bine sa o las acolo, poate o alunga ea. Jaluzelele blocau orice lumina de afara si in intunericul ala aproape deplin orice zgomot din bloc era parca amplificat: apa curgand, pasi tarsaiti pe scara, oameni care se strigau dintr-o camera in alta. Si vorbeam nimicuri pe banda, chestii marunte, ocolind toata discutia care conta cu foarte multa grija, de parca ar fi fost gheata subtire sau o raza laser o separa de restul subiectelor.

Intr-un tarziu s-a aprins o lumina si am tacut amandoi ca sa evitam interventia altora: “Ssss, n-am chef sa vina!” Si a adormit, incercand sa imi tina mana in palma ei mica si inca rece. “Eu sunt cald tot timpul, sigur se va incalzi de la mine” asa ca nu mi-am facut griji ca trebuie sa o invelesc. Si oricum aproape toata plapuma era la ea, nu as fi avut cum. Am mai asteptat vreo 5 minute (cred, nu m-am uitat la ceas) si am inceput sa ii vorbesc cat timp ma jucam cu cealalta mana prin parul ei. I-am spus multe, de ce asta e cel mai prost moment posibil pentru mine, cat de mult ma convinsesem ca ar trebui totusi sa incerc, ca eu credeam si inca mai cred ca aveam pentru cine, ca nu mi se intampla atat de des sa gasesc pe cineva cu care sa ma inteleg atat de bine, cu care sa sar peste primii pasi ai unei relatii, aia nesiguri, cu dubiile aferente “s-o sun eu sau sa astept sa ma sune ea?”, “daca zice ca nu vrea sa mergem oare mai are rost sa mai insist?” si totusi sa fie totul ok, sa nu se simta de parca am manca un ou kinder, foarte bun dar gol pe dinauntru. I-am mai soptit ca e prima oara cand chiar mi-e greu sa ma trezesc de langa cineva dimineata (poate o fi si ora matinala de vina aici, nu stiu) si cat de mult cred eu ca am crescut de cand ne-am luat prima oara de mana, ca intotdeauna cand gasesc pe cineva care sa merite incep sa imi fac si eu o ordine in viata, incep sa imi caut prioritati si cat de mult m-a ajutat ea cu asta. Si i-am mai spus multe, multe, eu de obicei nu vorbesc dar probabil ca am putut pentru ca ea dormea.

Raspunsul? S-a intors pe partea cealalta si mi-a dat drumul la mana. Era calda acum.